Hello, dragilor!
Parcă a trecut o veșnicie de când nu am mai postat, deși nu a fost chiar atât de mult totuși…
În fine, v-am zis că am avut o perioadă destul de aglomerată, dar acum încep încet-încet să îmi re-intru în formă. Nici nu am mai citit foarte mult recent, însă am sărit pe această cărțulie cu mari speranțe, mai ales că e atât de micuță și aveam nevoie de ceva foarte scurt.
Am terminat-o imediat, vă dați seama, dar, din păcate, nu am rămas cu nimic în urma ei… Ba chiar voiam să o abandonez la un moment dat, dar m-am gândit că e prea scurtă să o las și dacă cumva pe la sfârșit s-ar întâmpla ceva interesant?! Ei, bine, nu s-a întâmplat :))) evident. Așa că am rămas cu ochii în… floarea-soarelui și cu întrebarea „Ce Dumnezeu a vrut autoarea să zică?”.
Dupa cum ziceam, este o carte micuta, de 100 de pagini, a carei actiune se invarte in jurul ipotezei Riemann. Mare lucru despre aceasta nu va pot spune pentru ca eu sunt destul de certata cu matematica de multa vreme. Insa chiar nu cred ca daca as fi stiut mai multe din acest domeniu m-ar fi facut sa inteleg cartea Stefaniei Piazzino. Ce este de retinut despre ipoteza in cauza este ca a fost formulata de Bernhart Riemann in 1859, este una dintre cele sapte probleme ale mileniului (inca nerezolvata, as far as I know) si ca se refera la distributia numerelor prime.
Trecand la oile noastre, cartea de fata ii are ca protagonisti pe matematicianul Ernest Love si pe narator, psihiatrul caruia i se incredinteaza cazul buclucas. Ernest Love nu se considera un matematician, repeta asta de cateva ori, insa pe mine nu m-a convins. Vaneaza de ceva timp ipoteza Riemann, iar la aflarea vestii ca aceasta a fost rezolvata, o ia razna si devine insusi Bernhart Riemann. Mi-ar fi placut sa vad mai mult in spatele acestei trasformari miraculoase din punct de vedere psihologic, fireste, insa autoarea nu mi-a oferit aceasta bucurie. Prin nu stiu ce minune, doctorul este capabil sa isi lase balta toti pacientii pentru a se ocupa numai de cazul matematicianului. Din nou, mi se pare cusut cu ata alba. La un moment dat apare si ceva mafie (ca de, doar ne aflam in Italia, uitasem sa va mentionez) care doreste rezolvarea problemei nu din interese stiintifice, ci financiare, bineinteles…
Per total, mi se pare ca textul are si niste parti bune, dar pentru mine, din pacate, prea putine. Nu mi s-a parut nici un thriller bun (daca spre asta tintea), dar nici investigatiile psihologice si matematice nu m-au cucerit. Cred, in schimb, ca avea mult potential. Parcă i-am dat 2 sau 3 stele pe goodreads, așa, pentru efort.
Atat pentru astazi,
bookdealerz.wordpress.com 
Lasă un comentariu